Azi mi.e bine. Ma am pe mine si inca te am pe tine. Cresc, ma redescopar in alta lumina, te iubesc pamantean si zambesc. Imi plac discutiile noastre, iar in sufletul meu te conturezi altfel, mai bun si mai rabdator ca niciodata. Stiu ca locul meu nu e in patul ala rece si gol, insa.mi lipesc genele si te desenez cu degetul si un colt de zambet. Si.s mai sigura ca oricand ca pot, ca vreau, ca invat.
Iti scriu, pentru ca altfel nu stiu cum sa reduc din infinitul de milimetri care se incapataneaza sa fie. Da, astazi masor distanta fizica (si inca imi pare absurda) in milimetri. Sunt un infinit, ce.i drept, dar sunt milimetri. Minimalizez eu, asa.
Da, ai dreptate, „barbatul meu“ am scris, insa ca azi, cand am rostit cu voce tare si din tot sufletul, n.a fost nicicand. Si.asa nu.mi pot sterge zambetul asta tamp (e de bine tamp;) de pe buze.
Si pentru ca e liniste in continuare, o sa ignor firele alea albe pe care zau ca nu stiu cum sa le fac pierdute. O vopsea ar ajuta, stiu! :)
Stii ce.i frumos? De cand e liniste, parca.i mai mult loc in mine. Asa ca o sa fiu atenta cu ce.l umplu. Promit sa.ti las si tie un colt, sa.l „amenajezi“ cu filmele ce.or urma.
P.S. Baut cafea azi. Mai mult de o picatura intr.un litru de lapte, adica.
P.S.. Aroma de cafea e primul lucru pe care.l pun in locul abia eliberat. Alte sugestii?
Nessun commento:
Posta un commento
Pareri (ne)pamantene