Limita sufletului

Ti.am spus in seara asta tot ce.am avut in suflet.

Nu trebuie sa.ti ceri scuze. Mie imi pare rau ca nu realizezi cat te tare m.ai ranit. Si ca tu, cel mai echilibrat om pe care.l cunosc, cel care vrea mereu sa.i impace pe toti, tocmai tu!, care vorbesti mereu de compromisuri...tu, dragul meu, te incapatanezi sa ramai barbat-care-nu-spune.

Pot fi teribil de indiferenta cand scriu despre crime si alte orori, nu cand este vorba despre sufletul meu si viata pe care mi.o doresc.

Vorbesti cu atata seninatate despre casnicie si familie si pruncii pe care ii vrei cu mine...

Eu nu pot mai mult. Dupa un an si 26 de zile, am ajuns la limita sufletului. Imi pare imposibil sa repeti aceleasi greseli, iar si iar, constient fiind ca ma pierzi cate putin, de fiecare data.

Nu voi sterge blog.ul, cum intentionam. In fond, ii o parte din sufletul meu, mazgalit pe coli virtuale. Iti las postarile, poate vrei macar sa incerci a intelege ceva.

Atat. Ne auzim in noiembrie.

Azi nu...

Pentru ca exista zile care se incapataneaza sa nu aiba nici macar o dimineata.

Si pentru ca uneori as vrea sa fiu altcineva, in alt corp si cu alte amintiri.

Pentru ca cel mai frica imi e de mine.

Sau poate pentru ca sunt momente in care mi.ar placea sa nu vreau mai mult, sa nu.mi doresc a visa.

Pentru ca visurile dor al naibii, insa dorul sfasie sufletul si uneori imi pare imposibil de pus roua pe rani vii.

Si pentru ca ma doare sufletul de.atata plans.

Pentru ca suntem ataaat de diferiti si uneori pare ca planetele noastre nu se mai ating.

Si pentru ca in continuare imi pasa, poate prea mult...

Astazi nu mai esti al meu si nu te mai vreau parte din mine. 

E prima noapte in care nu ma uit la filmulet.

Si refuz sa mai lupt cu mine.

Am obosit.

„Depinde doar de tine“

Gasit randurile astea pe un cd vechi:

„Pentru că nu-mi spui niciodată ce simți pentru mine. Nu pot sa ghicesc și nu vreau să intuiesc eu că-ți sunt dragă.

Pentru că ești egoist și toate ți se par nesemnificative.

Pentru că îți place când te surprind cu o scrisoare sau un gest mărunt și exclami mereu  „wow!“, dar nu faci nimic în schimb.

Și pentru că mă cerți când, uneori, mă alint. O fac doar când mă simt protejată și  uit că există probleme pe lumea asta, adică doar când sunt în brațele tale.

Pentru că refuzi să empatizezi și să vezi un alt punct de vedere. Uiți că nu sunt toți de pe planeta ta.

Și, nu în ultimul rând, pentru că iei ca pe o garanție faptul că sunt a ta. Acum, da, sunt femeia care te iubește. Păstează-mă și pentru mâine.

Pentru Din cauza tuturor ăstora, într-o zi nu mă voi mai trezi zâmbind lângă tine. Și oricât ar durea, voi pleca înainte de a mă întreba cine-i străinul de lângă mine.

Ajută-mă să mă indrăgostesc iar și iar de tine. Pentru mine contează nimicurile și cuvintele. Cândva, nu voi ști că mă iubești, dacă nu-mi vei spune.

Da, astăzi te iubesc și încă te vreau tatăl copiilor mei. Mâine, însă...depinde doar de tine.“

Vreau sa...

... am rabdare pentru ca vreau, nu pentru ca trebuie.

... vina acea zi in care sa stiu ca as putea dormi pana la pranz, chiar daca ma trezesc tot la 7.00.

... imi doresc mai mult, mereu.

... existe mereu acea femeie cu care vorbesc ore intregi, chiar daca nu ne spunem nimic.

... cunosc alti cativa oameni frumosi.

... am suficienti bani sa.mi cumpar carti. Timp sa le devorez imi gasesc eu.

... gasesc resorturile interioare sa pun pe picioare magazinul meu de lucrusoare handmade. Si, cand va „phi“ timpul, sa ma pierd printre turisti, la sat.

... imi permit mereu sa visez. Sa am visuri si vise.

... am brate care sa ma apere noaptea si ochi in care sa ma ascund de mine.

... am camera mea nemobilata. Si, candva, casa mea cu patru camere si mansarda.

... fiu recunoscatoare intr.o zi, pentru pruncii sanatosi.

... fiu vie in mine, in ciuda futunilor inevitabile si a zilelor fara nicio dimineata.

... nu uit sa zambesc.

... existi, pe planeta asta sau alta...

De dor usor si visuri tacute...

Mi.e tare dor de tine. De gesturi marunte. Si de o seara care pare sa nu se termine, in bratele tale, aberand despre tot si nimic.

Astept sa treaca timpul asta si.mi imaginez un infinit de suprize pentru tine.

Ascult asta.

O sa ma ascund de mine in ochii tai si.o sa rad. Pentru ca stiu ca.mi voi gasi raspunsurile in tacerea ta.

Si.o sa fug spre tine, iar si iar, daca ma vei lasa sa mi se faca iar dor.

Poate.ti voi scrie si in zilele bune, in care distanta dintre noi nu mi se va mai parea dureros de absurda.

Si stiu ca tot imi vei lipsi, candva.

Stii, chiar daca nu ma vezi, iti zambesc acum. Cu gene obosite de visuri si buze arse de dor.

As putea sa te iubesc si maine...

Furtuna...in idei

N.am editat fotografiile.

Anti-stress

Metoda anti-stress verificata: strambaturile. Daca am si o camera web la indemana, cu atat mai bine.

E supapa mea, cand trebuie sa inghiti prea multe, sa dai dovada de rabdarea pe care n.ai  avut.o in veci si alte-alea.

Dintre mai bine de 200 de foto-strambaturi, ales asta:))

Defectiuni. Prin suflet.

Eu sunt defecta, ti.am spus.

Imi plac nimicurile. Imi siroiesc lacrimi pentru prea putin si raman impasibila la tragedii.

Cred sincer ca „cele mai bune lucruri in lumea asta sunt gratuite“. Si e mai ok sa razi pe bicicleta, decat sa plangi intr.o decapotabila, daca tot am adus vorba de citate.

Ascult teatru radiofonic si povesti care au pe fundal fasait superb, in loc sa ma uit la televizor.

Imi fac zilnic scenarii si visez cu ochii deschisi la viata pe care mi.o doresc. Ma cert eu pe mine,  ma, m- si tot eu ma impac, in gand.

Citesc poeziii in locul ziarelor on-line de „scandal“, desi, pana acum ceva timp, am scris chiar eu pentru un tabloid.

M-au impresionat putini oameni si tot mai putine evenimente, in ciuda faptului ca am cunoscut/documentat sute din ambele categorii. Am vazut persoane desigurate nu doar de durere si poate prea multe cadavre, familii spulberate de tragedia aviatica de la Tuzla.

Sunt ironica si cinica si mi.am facut un obicei din a parea fitoasa si infatuata, cand simt ca.mi urca sangele.n cap de emotii si fastaceala.

Refuz ca cred ca mie mi s.ar putea intampla ceva rau. Am grija de mine doar cand  mi.e crunt de rau fizic si nu iau aproape niciodata medicamente. Prefer, oricum, aceeasi substanta, injectabila. Si, da, mi le fac singura, i.m. sau i.v.

Sunt dependenta de Coca-Cola si tigari.

Si inca mai am destule fantezii sexuale de care tu esti incantat :P

Si inca visez sa am o casa cu patru camere si mansarda-atelier. Pana atunci, imi doresc aceeasi camera nemobilata, pe care s.o umplu cu visuri si dragoste.

Nu.mi gasesc resorturi interiore sa am grija de mine/slabesc/ma tin mai mult de o saptamana-doua de tratamente/diete/creme/porcarii. Daca nu vad rezultate in cel mai scurt timp, abandonez totul ca pe o jucarie stricata.

Daca nu comunic, mor. Punct.

Ascult aceeasi piesa, pe repeat, saptamani la rand.

Si nu pot sa inteleg de ce naiba trebuie sa fie totul programat/organizat din timp/verificat de doua ori. Unde.i spontaneitatea si doza de risc asumata/controlata?!

Uneori, imi plac stariile mele idioate de amorteala.

Sunt rautacioasa si am prostul obicei sa judec, in mintea mea. Cu toate astea, ma incapatanez sa cred ca oamenii sunt buni :D

Nu am rabdare, de multe cele mai multe ori nu stiu ce vreau, cu exceptia a trei lucruri:

-nu voi mai avea jamais sef si program fix de lucru

-voi adopta un copil

-ma voi casatori la o manastire.

Inca mai crezi ca vrei sa ma repari??

...

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

Ganduri de pe planeta mea

Scriam, candva, intr.un blog de.al meu (da, mai scriu si pentru mine, uneori. nu, nu iti dau adresa) asta:

„Uneori mi-e teama sa-mie rostesc gandurile, alteori sunt prea egoista sa le impart cu mine.

Astazi vreau sa cred in mai bine. Si sa zambesc, asemeni oamenilor de pe planeta ta. Rectific. Fiintelor de pe planeta mea.

Nu cred in coincidente si in monogamie. Ma bucura pana la lacrimi nimicurile si incerc sa ma conving ca oamenii sunt buni.

Ma plictisesc repede si mi-e teama sa-mi indepinesc visurile pentru ca mi-e frica sa nu ma dezamagesc pe mine, ma, m-.

Fumez exagerat de mult, sunt dependenta de Coca Cola.

Visez sa emigrez in Canada.

Detest sa fiu neputincioasa si uneori mi-e frica sa vreau mai mult.

Uneori, ma privesc in oglinda si nu stiu cine sunt.

„Maine – o zi in care nu ai gresit inca“...

Atat de tare mi.a intrat dorul asta absurd in suflet si.n piele, incat uneori nici macar nu.l mai simt.

Bla bla-uri

Eu nu te mai inteleg. Imi vorbesti mereu de compromisuri si alte alea, insa nu esti dispus sa le si faci.

Zau ca ma derutezi, Mihai! Asa ma bucur ca suntem diferiti, pfooooa! Iti admir ordinea pe care o ai in viata ta, iti respect tabieturi si rutina, insa pe cea din urma sper! sa n.o adopt jamais.

De ce ti.e asa greu sa rostesti niste cuvinte, nepamanteanule?!

Foto. Si cateva cuvinte.

 Iti spuneam de grindina care a cazut zilele trecute...

Probabil singurul nor din ultima saptamana

Iti spuneam si de amestecatura aia de legume...

...si de spitalul in care a fost operata mama Omida

Post luung. Idei putin logice.

As vrea sa.mi pot alege cuvintele, sa.ti pot explica frumos si logic.

„La rece“, dupa ce au trecut cateva ore bune de la discutia noastra, aceleasi ore in care m.am gandit  (da, da, stiu, prea mult timp liber).

Incerc sa nu pun pe seama unei crize (din acelea despre care stiam amandoi ca se vor produce mai devreme/mai tarziu) ceea ce mi.ai spus. Daca despre o astfel de criza este vorba, te poti opri cu cititul aici.

Daca esti sigur ca iti vei dori asta si maine...hai sa ne intelegem. M.ai speriat! In cel mai ciudat-frumos mod posibil. Rectific: m.a speriat faptul ca nu sunt pregatita sa fac asta.

Imi place increderea in sine pe care ai afisat.o. Argumentele tale sunt logice si aproape imbatabile, in comparatie cu firavele mele motive, care ascund neincredere. In mine, nu in tine.

Mi.e teama, intelegi? Ca nu m.as descurca, poate ca nu voi sti ce ar trebui sa fac in postura aia.

Niciodata nu va exista momentul potrivit, ai dreptate.

In scenariul meu (cum ii spui tu), lucrurile ar fi stat asa: vin acasa doua/trei luni  - revin aici inca jumatate de an - super excursie nebuna in Europa - intors acasa (speram eu definitiv). Cum spuneai, mutat impreuna si ce-ar mai fi fost, vedeam apoi.

Adica...dupa aproape doi ani de aproximativ 2.000 km departare, mi.as fi dorit sa incercam sa stam impreuna fara sa ne ucidem/muscam unul din celalalt. Nu.mi spune ca vom sta doua/trei luni, cand ma intorc. Cu siguranta va fi minunat si ne vom purta aproape exemplar unul cu celalalt. Vorbesc de perioada in care, aproape sigur, voi pune punct experientei numita Italia.

Ori daca ideea ta de astazi se va concretiza, toata perioada de locuit impreuna fara sa ne ucidem/muscam unul din celalalt va cam disparea, nu crezi? Si vom intra, deodataaaaa, direct intr.o alta, cu responsabilitati uriase. Colosale, imi par mie acum.

Da, stiu, din punctul tau de vedere, relatia merge perfect si asa...stiu argumentele tale si in subiectul asta.

Si mai stiu ca tu esti jumatatea responsabila cu pragmatismul si toooata partea logica. Mie, se pare, imi lipsesc componentele alea din motiv de...femeie. In schimb, eu analizez si iti ucid neuronii cu idei. zilnic.

N.am nicio concluzie. In principiu, ma ajuta sa.ti scriu, sa.mi vad idei materializate in niste insiuiri de caractere.

Poate alte idei, maine.

Cadou? Ziiiiiii la mine

Te.ai razgandit? Zici la mine ce cadou? Haaaai, spune.mi. Te rog, zau asa!

Stare de (ne)scris

Inca nu ma  simt in stare sa.ti scriu.

(Imi) revin insa. Curand.

Surpriza! :D

Am o super-surpriza pentru tine. O primesti cand vin acasa, desigur. Inca un cadou pentru ziua ta, cu intarziere ;)

Un singur indiciu: e ceva cu rosu si negru. Intr.o super cutie :D

Da, stiu, o sa ma bati la cap sa.ti spun :)) Aminteste.ti doar ce.mi spui mie mereu: „Rabdare“ :P

Siropoasa

Ascult melodiile din anatomia aleia. Cred ca sunt „siropoasa“ in noaptea asta. Ce noroc ai ca esti departe :P

Mi.e dor, de fapt, sigur asta e. Mi.e fooarte dor de tot si toate. De Vama, de ochi obositi din incapatanarea de.a mai sta treaza inca un pic, un pic.

De stat in bratele tale.

De mult prea multe. Doare. Punct...e.

Despre oameni frumosi. Paula.

Unul dintre oamenii frumosi pe care am avut norocul sa.i intalnesc este Paula. Si Anastasia. De parca mai conteaza literele alea insirute logic pe cartea de identitate!

Am intalnit.o in timpul documentarii unuia dintre reportajele mele de suflet, printre zapezi uriase si animale salbatice.

Habar nu aveam cine este, nu.i citisem articolele (ignoranta ce.am fost) si primele fraze pe care le.am schimbat au fost despre cate capete de salbaticiuni sunt pe n hectare ale ocolului.

Abia mai tarziu s.a prezentat, rostindu.si numele, cu o strangere scurta si ferma a mainii. (ah, ce.mi plac oamenii cae stiu sa dea „noroc“!).

Imi plac femeile frumoase. Le admir si le invidiez. Si nu, nu cred ca orice femeie e frumoasa.

Insa pe ea am considerat.o cea mai frumoasa. Fara urma de machiaj, fara accesorii, ascunsa intr.o geaca groasa. Pana si urmele lasate de vreme pe tenul ei erau frumoase.

Resturile de tigari pe care le fuma le.a asezat cu grija intr.un servetel si mai apoi intr.un pachet gol, pastrat in geanta.

Am aflat mai tarziu ca Paula este Paula-cea-care-a-ramas-fara-Vladut.

Cum ti se transforma sufletul si chipul cand iti porti durerea cu atata demnitate?! Cum se transfera disperarea din tine, cand iti pierzi pruncul, in linii pe chip?! Si cum Dumnezeu poti sa emani atata bunatate dupa ce ai trecut prin iad?! Sau tocmai asta e???

Da. Paula m.a marcat. Si o consider, chiar si dupa atata timp, cel mai frumos om-femeie.

Altcandva, poate, despre cel mai frumos om-barbat. Sau ceilalti pe care, desi ii pot numara pe degete, ma bucur sa.i fi cunoscut.

.

Oameni frumosi. Putini.

Imi plac oamenii frumosi in jurul carora, vorba Oanei Pellea, aerul se asaza altfel.

Nu ma refer la infatisare, caci, slava Domnului, am intalnit destule persoane carea aratau impecabil, insa nu avea nicio slipire in ochi.

Imi plac oamenii frumosi in suflet, care zambesc cu ochii si comunica simplu. Cei pe care i.ai asculta ore intregi (pacat ca vorbesc prea putin). Femei care radiaza, fara tencuieli pe fata sau accesorii nefiresc de mari/colorate/zdranganitoare. Barbati fermecatori prin prezenta (de spirit:), imbracati in jeans si un tricou oarecare.

Oameni care vorbesc incet si rar, care rad cu pofta si care n.au nevoie sa dea din maini ori picioare pentru a se face intelesi. Daca au cu cine...

Cred ca pot numara pe degete oamenii care m.au fascinat prin simplitatea cu care se exprima si lumina din ochi. Ori poate is mai multi si.am fost eu prea obtuza, sa.i observ. Ma simt totusi norocoasa ca.i pot numara, totusi.

Visuri, secrete, amintiri, zile cu doua dimineti. Oameni.

Exista nopti pe care mi.e mila sa le dorm si dimineti pe care nu le vreau.

Visuri pe care ma incapatanez sa le pastez, indiferent de cate vieti voi avea nevoie pentru a le transforma, mai apoi, in amintiri.

Secrete pe care le.am impartasi cuiva, candva, daca as avea certitudinea ca, o data rostite, imi vor elibera sufletul si gandurile.

Cativa oameni care.mi sunt dragi, in ciuda faptului ca ne.am intalnit o singura data.

Fiinte dragi care au plecat fara voia mea si de care mi.e cel putin dor.

Experiente, gusturi si mirosuri pe care mi le voi aminti mereu. Ce.i drept, s.au asezat atat de bine in vreun sertar de suflet, incat au devenit amintiri cu gust si miros. Sarutul cu miros de ploaie si fum, dimineata sarata si campul cu flori stau cuminti langa alergatul in talpile goale si foarte aproape de anii de studentie in acorduri de chitara...

Sunt intrebari pe care mi.e teama sa mi le pun. Visuri ascunse atat de bine in jurnale vechi, pe care mi.e si mai frica sa le deschid iar.

Iubiri si indragosteli al caror film mi.l tot derulez in minte, incerand sa.mi dau seama unde am gresit si sa nu mai repet urmele lasate in suflet.

Si mai exista indoieli pe care le ascund atat de bine, incat ma mir si eu.

Perioade in care as fi renuntat pe timpul meu, daca as fi avut cu cine sa.l impart. Si zile in care mi.am irosit cuvintele. In care am iubit si am pierdut. Nopti in care m.am grabit si am ramas doar cu intrebari cu ecou.

Exista diminetile in care m.am trezit in cort, pe plaja. Si prea multe nopti, nedrept de multe, in care am adormit singura.

Fericiri pe care le.am impartasit unor suflete plate si impliniri pentru care am fost prea ocupata sa ma bucur.

Melodii pe care le ascult si.mi vin pe buze zambete tampe. Zile cu doua dimineti. Si nopti pierdute...sau castigate in lupta cu mine.ù

Si mai exista zile in care nu stiu sa am rabdare, zile in care ma indoiesc de toate si de mine. Altele, in care nu.mi gasesc sufletul nicaieri.

Nopti in care visele se.ncapataneaza sa nu vina, insa visurile mi se.ngramadesc in ochi. Dimineti in care ma joc si.mi tin ochii inchisi inca un minut, spunandu.mi ca poate asa ma trezesc in alt pat, unde.ar fi locul meu.

Si mai exista alte visuri, pe care le tin pentru mine. Pentru ca stiu, stiu, stiu ca.mi vor umple sufletul si ridurile...