Uneori mi.e frica sa deschid ochii ochii dimineata, pentru ca dupa ce ma dezmeticesc, imi dau seama ca sunt in acelasi pat rece si gol.
Sunt zile in care simt ca nu.s eu si am impresia ca.n locul meu ii un robot care.si urmeaza instructiunile, mananc mecanic, sterg praful cu gesturi mecanice, apas butonul de la masina de spalat de parca as fi fost programata sa fac asta de cand lumea. Detest momentele in care ma surprind zambind mecanic ori schimband replici amabile, doar pentru ca asa trebuie.
Uneori mi.e teama sa ascult de mine, alteori nu.mi contest deciziile luate din prea mult dor si incapatanari copilaresti. Si, a propos de asta, asa ma ingrozeste gandul ca uneori uit sa fiu copil in mine si ma vad ca pe un adult rece, pentru care viata a devenit monotona si lipsita de nimicuri frumoase.
Cateodata, imi spun ca mi.ar fi mai usor sa renunt la planurile mele si sa traiesc din iertie, ca visurile mele m.asteapta chiar daca eu nu le mai caut si le analizez dezavantajele. Si.mi tot suna.n cap de cateva zile un rand scris de Floriana - „Nu-ţi face planuri pe termen lung! Seismele nu pot fi anticipate decât cu un minut înainte de a se produce“.
Si.acum ce fac, ma bucur de ACUM.ul nostru, fara sa.mi mai intind in ganduri fiecare vis si sa.l depic in n.spe, pana la nivel microsufletesc? Zau asa!? „Gandesti prea mult, femeie!“, imi tot spune cineva drag.
Biine, deci azi nu mai gandesc. Si nu.mi mai fac scenarii si nu mai nimic. Azi doar beau ceai buuun si las masina de spalat in pace si dorm linistita in patul ala care stiu ca nu.i al meu. Azi vreau EU sa fiu robot si sa.mi odihnesc circuitele. Azi nu mai simt nimic, nu mi.e dor, nu visez, azi nu prea ma vreau umana.
P.S. Postarea asta era deja programata in sistemul meu.
Nessun commento:
Posta un commento
Pareri (ne)pamantene