Unul dintre oamenii frumosi pe care am avut norocul sa.i intalnesc este Paula. Si Anastasia. De parca mai conteaza literele alea insirute logic pe cartea de identitate!
Am intalnit.o in timpul documentarii unuia dintre reportajele mele de suflet, printre zapezi uriase si animale salbatice.
Habar nu aveam cine este, nu.i citisem articolele (ignoranta ce.am fost) si primele fraze pe care le.am schimbat au fost despre cate capete de salbaticiuni sunt pe n hectare ale ocolului.
Abia mai tarziu s.a prezentat, rostindu.si numele, cu o strangere scurta si ferma a mainii. (ah, ce.mi plac oamenii cae stiu sa dea „noroc“!).
Imi plac femeile frumoase. Le admir si le invidiez. Si nu, nu cred ca orice femeie e frumoasa.
Insa pe ea am considerat.o cea mai frumoasa. Fara urma de machiaj, fara accesorii, ascunsa intr.o geaca groasa. Pana si urmele lasate de vreme pe tenul ei erau frumoase.
Resturile de tigari pe care le fuma le.a asezat cu grija intr.un servetel si mai apoi intr.un pachet gol, pastrat in geanta.
Am aflat mai tarziu ca Paula este Paula-cea-care-a-ramas-fara-Vladut.
Cum ti se transforma sufletul si chipul cand iti porti durerea cu atata demnitate?! Cum se transfera disperarea din tine, cand iti pierzi pruncul, in linii pe chip?! Si cum Dumnezeu poti sa emani atata bunatate dupa ce ai trecut prin iad?! Sau tocmai asta e???
Da. Paula m.a marcat. Si o consider, chiar si dupa atata timp, cel mai frumos om-femeie.
Altcandva, poate, despre cel mai frumos om-barbat. Sau ceilalti pe care, desi ii pot numara pe degete, ma bucur sa.i fi cunoscut.
.
Nessun commento:
Posta un commento
Pareri (ne)pamantene