Postarea asta este pentru ca am zambit toata ziua, cu gandul la tine. Pentru ca in timp ce te intrebam, in gand, daca ti.e bine, la radio a inceput piesa ta. Si pentru ca mi.e crunt de dor de tine.
Pentru ca daca as avea dreptul la o singura dorinta, as inchide ochii si.as vrea cu toata fiinta mea ca vraja sa ma aduca in bratele tale.
Pentru ca simt ca am crescut, iar tu ai fost mereu in preajma. Cand au trecut sase ani?!
Postarea asta.i pentru toate noptile castigate sau pierdute in lupta cu mine.
Si pentru ca mi.e imposibil sa inteleg cum te raportezi tu la adevarurile crunte. Si pentru ca nu mai indraznesc sa cred ca vei intelege vreodata.
Pentru filme si etichete si dor de duca.
Si nu.nteleg de ce ma doare toamna asta, la fel cum nu reusesc sa deslusesc iarna ce va fi sa vina si iarasi alte anotimpuri peste sufletul meu. Departarea asta absurda imi provoaca greata.
Postarea asta...daca nu as scrie, ma tem ca as renunta la tot si as fugi de mine. Si inca n.am curaj sa.mi spun nici macar mie. Pentru ca daca as vrea sa plec, ar trebui sa ma iau cu mine.
Mi.e tare drag si dor de tine, nepamanteanul meu. Si.aproape am uitat cum e sa respir langa gene obosite si mi.e groaza de fricile mele.
Pagina asta virtuala este pentru ca am crescut. Si nu stiu cum sa ma port cu mine.
Nessun commento:
Posta un commento
Pareri (ne)pamantene