Iarta.mi nerabdarea, iubite! Ia.mi povara lacrimilor amare si lasa.mi doar dorul de tine.
Iarta.ma pentru clipele cand vreau sa nu te mai primesc in gandul meu, caci sufletul mi.e deja plin de tine. Si iarta.ma pentru secundele in care cred ca nu.ti mai stiu parfumul pielii. Lasa.mi mie doar gandul ca.ntr.o zi, ma voi cuibari in bratele tale si.mi voi zdrobi urechea stanga de pieptul tau, s.aud o inima nebuna de dor.
Si.ncearca sa.ti stergi dintre tample gandul ca nu stiu sa fiu mereu femeia rabdatoare si puternica pe care ti.o doresti. Uita ca plang de dorul tau si.a pruncilor nostri nenascuti inca. Iarta.ma ca nu am descifrat taina de a fi cea din urma iubita a ta.
Saruta.mi parul si iarta.ma pentru ca am cutezat sa cred ca ma vei intelege vreodata, ca vei fi stiut de ce, uneori, am sufletul intors pe dos. Saruta.mi genele si uita ca le.am lasat candva atinse de neincredere, iar gandurile negre au poposit in ochi si s.au rostogolit pe obraji, in boabe de roua amara.
Saruta.mi buzele arse de dor si sanii grei, coapsa si genunchiul drept. Iarta.ma ca m.am lasat mangaiata de vant si de Soare, cand imi lipseau degetele tale lungi.
Iarta.mi nerabdarea, iubite!
Nessun commento:
Posta un commento
Pareri (ne)pamantene